E greu însă. Să îți pui sufletul pe tavă așa. Sau e uşor? Nu ştiu. De obicei eu îl pun pe tavă, pentru orice persoană care pare dispusă să mă asculte. Am ajuns astfel să fiu dezamăgită de prea multe ori, ceea ce a devenit în timp o obișnuință.
Și o dată ce ești de prea multe ori dezamăgit, obișnuiești să dezamăgești. Ăsta e cursul vieții. clișeic, știu.
Dar trebuie apoi, să treci mai departe . Deoarece există mereu ziua de măine pe care trebuie să o descoperi. Nu trebuie să te plafonezi și să trăiești în trecut, să trăiești pentru și în ieri. Ai fost acolo, ai trăit-o, trebuie să o lași să treacă. E o vorbă, ce îmi place mult "been there. done that." . Ăsta ar trebui să fie motto-ul nostru.
Trecutul e locul unde trăiește amărăciunea. Trăiește clipa, nu te mai gândi la trecut. Nu te mai uita către el, chiar dacă acolo 'trăiesc' cele mai dragi persoane ale tale. Nu mai căuta tu persoanele care clar că nu mai vor să facă parte din viața ta. Nu mai trage cu dinții de ceea ce nu e menit să reziste. Dacă nu te simți bine, dacă te simți folosit, pleacă.
