vineri, iunie 20

Carpe diem

Ştii sentimentul ăla de care îl ai atunci când citeşti ceva 'bun', asculți o muzica buna, ești cu cineva 'bun', sau reușești sa îți transpui în cuvinte tot ce îți trece prin minte? Da, și eu. 

E greu însă. Sa iți pui sufletul pe tavă asa. Sau e uşor? Nu ştiu. De obicei eu mi-l pun pe tavă, oricărei persoane care pare dispusă sa ma asculte. Am ajuns însă asa sa fiu dezamăgită de prea multe ori, ceea ce a devenit apoi o obișnuință. 
Si o data ce ești multiplu dezamăgită, obișnuiești sa dezamăgești. Asta e cursul vieții. cliseic, știu. 
Dar trebuie sa treci mai departe apoi. Deoarece exista mereu ziua de maine pe care trebuie sa o descoperi. Nu trebuie sa te blazezi și sa trăieşti în trecut, sa trăiești pentru ziua de ieri. Ai fost acolo, ai trăit-o, trebuie sa o lași sa treacă. E o vorba, ce îmi place mult "been there. done that." . Asta trebuie sa fie motto-ul nostru. 

Trecutul e locul unde trăiește amărăciunea. Trăiește clipa, nu te mai gândi la trecut. Nu te mai uita către el, chiar dacă acolo 'trăiesc' cele mai dragi persoane ale tale. Nu mai încerca sa îl cauți, v-ați 'despărțit' fără sa mai rămâneți prieteni, mai bine pentru voi. 

vineri, aprilie 11

Nonsense and sleepy mind

M-am gândit sa scriu iar asa fără vreun subiect anume. M-a apucat cheful de scris când m-am dus sa îmi fac un nes :">. [ Ştiu, nu sunt sănătoasă dacă la 11 noaptea beau nes :D ] :)). Stăteam și ascultam sunetul ploii pe acoperișul garajului de sub balcon ;;). Mi-a adus aminte de o zi "smekera" de asta-vară, când am adormit pe scaun în balcon :)).

Mă roog. Acum, cu cana de nes în fata, cu Passenger pe fundal încerc sa scriu ceva ceva.

Am fost invitată de o fosta profa din generală, sa le vorbesc viitorilor liceeni de "experienţa" mea la liceu. Unii mi s-au părut interesaţi de ce bolboroseam noi acolo, ceilalţi pur și simplu nici măcar nu încercau sa para cat de cat interesaţi. Se citea pe feţele lor " Cine dracu sunt ăștia? Ce caută aici?". Totuşi, m-a încîntat ideea profei, deoarece a vrut întru-un fel sa-i pregateasca pentru viaţa de liceu, pentru "o alta viață". Când am terminat noi, profii cred ca abia aşteptau sa scape de noi. Nu s-au gândit și la chestia asta.

După toata harababura asta, am petrecut ceva timp prin şcoală. Am mai trecut pe la prietenii mai micuți și am stat de vorba cu mulţi dintre foştii mei profesori. M-am bucurat atât de tare sa îi revăd, sa mai stau de vorba cu dânșii, sa mai rad :). Îmi era dor. Cate prostii nu făceam la orele lor, câte tâmpenii nu am zis atunci, dar tot erau bucuroşi sa mă revadă, cred. Am avut de câteva ori intenţia de a plânge, apoi îmi dădeam seama ca nu ar trebui sa plang, ci se rad sa fiu bucuroasă și fericită.

Pentru mine, a fost o zi fericită, cu tot cu ploaie. Fericirea a constat azi în o glumă cu profa de engleza, o ciondăneală cu profu de religie :).



Sincer acum, sa vrei sa crești e o idioțenie. Trebuie sa te bucuri de prezent. Pentru ca momentele de acum, de azi, de maine, nu se mai întorc. Trebuie sa trăieşti clipa. O sa ajungi la un moment dat și o sa vrei sa mai fii la fel ca acum, dar nu o sa poți face asta. Si o sa regreți.

Bye.


[Deşi am băut nesul ăla, tot îmi e somn :)). Deci sunt rânduri scrise cam adormită:))]

duminică, aprilie 6

Copilariii...

           

Am crescut. Sau cel puţin asa mi se pare. Anii au trecut si am devenit din ce in ce mai rigida, mai serioasa.
pfooaai.. Nu e adevărat, nici eu nu cred minciuna asta. Da, am "îmbătrânit" cică... Anii sunt destui, dar înfăţişarea și sufletul tot de copil de 10-11 ani au rămas. Si nu, nu mi-e ruşine sa recunosc. Îmi face plăcere sa recunosc ca încă arăt și mă comport ca o copila. Merit asta, trebuie sa fiu în continuare un copil.

            Azi, după multă vreme, când am ieşit afara cu niște prieteni, am alergat prin ploaiee si am încercat sa nu mă stropească nebunii aia cu apa din bălţi :)). Nu pot sa nu rad când mă gândesc cât de prostesc li s-a părut multora văzându-ne alergând pe strada și pe ei stropindu-se cu apa din balti. 

           Azi, mi-am dat seama, ca acelaşi lucru îl făceam și când eram de-o "şchioapă" [de parcă acum sunt mai mare, ştii :))]. Alergam prin bălţi fără sa-mi pese de răceala. Acum bineînţeles ca imi luam o mustruluiala zdravana cand ma vedea mama, dar era frumos atunci.

          Imi e dor de vremea copilariei. Cum venea caldura, eram weekend de weekend afara si "toceam" cimentul din spatele blocului jucand sotron. Acum cu totii am crescut. Nimeni nu mai vrea sa se joace sotron ca atunci cand eram mici. Acu' stam si spargem seminte in fata blocului si ne mai plimbam de colo-colo. Vreau sa ma joc. Vreau sa fiu de fapt, iar copil, mic, fara griji sau probleme, fara sa imi doresc continuu sa dorm (pentru ca atunci nu imi placea sa dorm, pierdeam partea cea mai importanta la joaca). 

          Noi am renuntat la a ne mai juca. In oras, pe troturare vad fel si fel de desene si mai ales vad fel si fel de modele de sotron. Nu ratez ocazia de a sarii si eu, pentru ca imi e dor. Ii invidiez pe cei mici. Inca nu au dat piept cu grijile, vor avea timp. Sper sa profite de sansa asta. Sper sa profite de copilarie, pentru ca vremurile astea nu se vor mai intoarce logic.


Pentru cei ce abia asteapta sa creasca. >> e plina de adevar. [sunt combinate, acu' si depinde] 
[da, sar de la un subiect la altul, scuze.]


sâmbătă, ianuarie 18

Trist, trist, trist...

E trist... Iar am tras chiulul de pe blog, și asta e foarte trist.. dar ce sa-i faci dacă nu ai voie la calculator... Alt an, aceeaşi poveste... Tot nu am voie sa intru la calculator.
Iar mi-e dor sa scriu.. Si iar observ ca m-am schimbat, în fiecare luna mă schimb din ce in ce mai mult. Nu ştiu sigur dacă în rău sau în bine, dar ştiu ca mă schimb. De citit, am reînceput sa citesc, de nevoie, de plăcere dar am reînceput sa citesc.. De scris m-am lăsat.. Aveam o perioada când ţineam mereu un caiet la mine și îmi scriam gândurile alea aiurea din tren, când ascultam o melodie sau ma uit pe geam.
 Iar arunc cuvintele aiurea.. Asa imi e mai simplu sa scriu.. Sa imi las degetele sa fuga pe tastatura. Fara logica, fara pic de legatura,,,


Brusc si atitudinea mea s-a schimbat. Odata ce m-am lasat de citit, si atitudinea mea mai calmă si liniștită s-a dus dracu. Acum îmi sare ţandăra din orice, nu mai  suport pe toata lumea. Dar un lucru nu s-a schimbat, din păcate întru-un fel, tot atât de uşor se poate ajunge la inima mea. Asta as fi vrut sa se schimbe, Sa am o inima de piatra. Dar neaaah, se putea? Normal ca nu. Apoi, după ce ii las in inima mea, ma rănesc si eu sufăr. Dar normaal, e vina mea.

Si gata, am rămas fără subiect.. Nu mai vor degetele sa fugă pe tastatura.

Ah da. Acel EL de asta vară, s-a schimbat. Este altul. Acel EL a devenit #mybestfriend. Sau nici măcar nu mai e niciun EL?! Acum exist doar EU.
Eu, cea care visează la cai verzi pe pereţi, la ursuleți si la ciocolată. Tot un copil am rămas. Oricât vreau sa neg asta. tot un copil am rămas. Mereu voi rămâne asa. Chiar dacă cresc în ani, sufletul este tot de copil prostuț. Copil prostuț ce încă doarme cu un ursuleț de plus, copil prostuț ce reacţionează la orice mic gest  ca si cum ar fi ceva extraordinar.

Atitudinea aia de copil de care ziceam.
Grațiela, cu capul în nori.

P.S. Rânduri fără logica, neplanificate, nu judeca!

sâmbătă, septembrie 21

Ganduri insiruite.

Gânduri scrise în timp ce mergeam spre școală, în tren.
Deci e asa:
  Toamna. Anotimpul în care m-am născut, in care am inceput an de an scoala, in care am cunoscut fel si fel de persoane. A început deja sa-și intre în drepturi: s-a lăsat răcoarea, frunzele au inceput sa se coloreze și sa cadă.
 Frigul este din ce in ce mai greu de îndurat, în drumul meu spre gara ponosita, ce a rezistat atâtor ani. Când stai pe loc este și mai greu de îndurat și îţi doreşti sa fie cineva sa te îmbrăţişeze și sa te încălzească, dar nu se întâmplă nimic. În sfârșit, "monstrul" lung, roşu soseşte în gara. Îmi iau un loc pe scaunele ce aproape le cunosc după 1 an de naveta. Îmi îndes căștile în urechi și mă uit pe geamul aburit.  Trenul opreşte în fiecare staţie, din care se urca elevi și persoane ce doresc sa scape cât mai repede de frigul de afara. Melodiile din telefon îmi sunt deja mult prea cunoscute, dar nu mă îndur sa le schimb. Mă reprezintă și nu mă lasă inima sa le şterg și sa îmi fac alt playlist. Mi-au fost martore a sute de senzații, stări și zile bune și proaste.
  Peisajele deja cunoscute îmi par acum, după 3 luni de vacanta, tot fascinante ca în primele zile de naveta. În fiecare dimineaţă și seara le vad prin alți ochi, am alte stări, niciodată aceleaşi.
 Cu căștile în urechi, geamul îmi pare mult mai interesant decât ce se întâmplă în jurul meu. Nu mai le aud comentariile grosolane despre una și alta(colegilor de naveta), dar le pierd glumele, însă tot mai mult îmi place sa mă uit pe geam și sa nu pierd frumuseţile toamnei.
 Îmi place sa meditez în tren. Agitaţia din jur mă face și mai mult sa mă gândesc la linişte, la pace, la lucruri mai frumoase. Dar uneori am o stare de tristețe și... o stare nasoala. Nu mai îmi vine sa vorbesc cu nimeni, sa salut pe nimeni sau sa mai rad și sa glumesc.
Asta e o melodie ce de cele mai multe ori îmi exprima starea; versurile ei îmi descriu perfect starea. Pur și simplu o iubesc.

Grațiela aeriana, v-a pupat. 

duminică, septembrie 15

Inspiratiaa...

Acum îmi dau și eu seama după ce am găsit poza asta xD.

 Atunci cînd nu am inspiraţie, nu ştiu eu sa o stimulez, sau ceva de genul.. Pentru ca ea este întotdeauna "alături" de noi. Nu ne lasă nici o secundă singuri. Sau poate de cele mai multe ori, "muzele" noastre ce ne stimulează inspiraţia, pur și simplu nu mai vor sa facă asta.
    Deeeci, atunci cînd nu mai scriu, înseamnă ca ori nu am inspiraţiee, ori sunt prea ocupată cu şcoala. ;))
 Ah, da. Mîine începe şcoala. Clasa a10a. Ultimul an în care mai scriu vreo formula sau vreo ecuaţie la matematica. Nu o sa-mi fie dor de ora de mate, pentru ca niciodată nu prea m-am omorît cu matematica. Doar, o sa-mi fie, probabil, dor de glumele de la orele de matematica.
  Yeee, începe şcoala, vin bobocii. Abia aştept sa le vad feţele de speriaţi de "tiribombe".



joi, septembrie 12

Dreaming

si iar m-am trezit la 4 a.m. Numai ca azi nu am mai adormit la loc. Nu am mai vrut. Sper ca asta sa devină un obicei. Am rupt site-urile cu poze funny în 2 de cînd m-am trezit.
 Si pe unul dintre site-uri am găsit poza asta:
Mi-a plăcut atît de mult pentru ca e adevărată. 
 Odată ce te opreşti din a-ți dori ceva, primeşti..

Hmm... Deci dacă nu mai mi-l doresc pe Channing Tatum. îl voi primii? ;;) 


vineri, septembrie 6

Revenire...

hei. ce mai faci dragul meu blog?
 Am tras chiulul la greu de pe blog. Nu am mai scris nici macar un rand.
 Se pare ca nu mai am ambitia aia pe care o aveam acum 2 ani cand m-am apucat de blog. Ah, da. Ai doi ani de cand am scris prima data in dreptunghiul asta mare alb : pe care au inceput sa apara niste litere, apoi cuvinte, propozitii si tot asa.
Fata aceea a disparut de ceva vreme, se pare. Fata aia care citea non-stop a inceput sa revina. Insa fata ambitoasa a disparut. Poate ca e timpul sa o fac si pe ea sa reapara in peisaj.
Daca Grațiela cea care citea non-stop a revenit in peisaj, atunci e timpul sa revină si Grațiela cea cu blog.



Inainte imi venea mult mai usor sa scriu. Acum nu mai imi gasesc cuvintele ca sa-mi exprim păsurile si frustrările ce le am. In ultima vreme nici nu mai stiu ce simt, ca sa pot exprima in cuvinte ceea ce simt. Sunt complet derutata. Vara s-a terminat si in o saptamana incepe scoala. Un alt an de cosmar. Si realizez ca vara asta nu am facut nimic mai special. De fapt am facut. Dar nu cu cineva special. Am fost eu, cu mine si cu Gratiela. Am stat pana la 2-3 noaptea si m-am uitat la stele, am vazut o stea cazatoare, am fost la mare[nu am vazut insa rasaritul de pe malul marii], am stat pana dimineata la telefon cu o persoana foarte draga mie. Da am zis ca nu am facut nimic special. Ceva special pentru mine ar fi fost sa imi petrec intreaga vara cu o persoana speciala :)). Nu a aparut insa acea persoana. Sau de fapt a aparut dar e prea departe. Tocmai in celalat capat al tarii.
 Si uite ca iar ma lasa inspiratia exact cand nu are trebuii. Poate de data asta reusesc sa ma tin de cuvant si sa mai continui sa scriu.

duminică, mai 26

Tarziu in noapte

E tîrziu. Nu e dimineaţă. E miezul nopţii și eu am ceva gen inspirație. Nu am mai scris de mult. Mi-era dor sa scriu câteva rânduri. Însă inspirația nu prea vrea sa se arate.
 Acum am parte și eu de puţină inspiraţie. Târziu în noapte își face și ea apariţia.
Inspirație este, dar "nema" cuvinte și subiect.
E aproape vară. Vremea e mai caldă, "cracii" sunt scoşi la soare. Îmi place asta. Sunt din ce în ce mai multe zile frumoase de plimbare și de distracție.
Mai este exact 1 săptămână și vinee varaaa! Si  încă 1 luna și vine vacanţaaaa! S-a mai dus un an de școală. Nici nu știu când. A fost plin de momente frumoase. Am ras, am plâns, m-am distrat. A fost anul de bobocime. Anul asta am trecut eu prin coșmarul asta, anul viitor probabil le voi face și eu asta "bobocilor". Sau cine știe.
Nu prea a fost frumos, și chiar dacă eu zic "Sper sa nu mai treacă nimeni prin asta" anul viitor le voi face și eu viaţa un calvar bobocilor.
Uite ca și inspiraţia a apărut. Cu un playlist pe youtube de hip-hop românesc pe fundal, îmi merg destul de repede degetele pe tastatura. Si iar mi-am pierdut șirul gândurilor.
Oare El ce o face? Ah. El. El e un tip care nu site ce vrea. Aci vorbește cu mine, aci nu mai vorbește. E puţin ciudat, dar de asta îl cam plac.
Pfff... O dau în chestii sentimentale. Nu vreau si nici nu imi place asta.
Se pare ca m-am schimbat într-un an de zile. Nu mai sunt fata de vara trecută, care prefera sa citească decât sa iasă afara. Nu am mai pus mana pe o carte de ceva vreme. Poate e timpul sa ma reapuc de vechiul meu viciu. Ar trebui sa citesc decât sa pierd vremea pe internet. Acum câteva luni, trebuia sa mă hotărăsc ce carte sa citesc, acum nu ştiu sigur ce sa aleg: sa ies afara sau sa stau pe net.
Parcă mi-e dor sa citesc. Serile pe tren când veneam de la şcoală, parcă erau mai frumoase când citeam, trecea mai repede timpul. Acum totul e prea monoton. Deja m-am plictisit de naveta.Mai am însă de îndurat. Poate după 3 luni de vacanţă voi gândi altfel. 
Deci, PROMIT! De luni o sa-mi iau o carte și o sa mă reapuc de citit.
Promit solemn!

marți, ianuarie 1

Happy new year!

      Salutare prieteni! La mulţi ani!
Ufff...ce an frumos a fost 2012...cel puţin pentru mine...A fost plin de fericire, noroc, dragoste, teme multe;))...
Blog-ul pe 2012 a stat cam prostuț pentru ca nu am fost prea activa, am lipsit mult timp dar ce sa-i faci: şcoală, teme, ascultări, teze...Liceu ce naiba ;)).Mi-a cam lipsit inspirația ce-i drept de aceea am cam lipsit de pe aici!
În sfârșit! A trecut ce-a fost, a fost! Acum e timpul pentru 2013 un nou an plin, sper, de-asemenea plin de realizări, noroc!
Aseară am primit un mesaj interesant(amuzant) de la un prieten:
"Sa aveți un an senin,
Un pahar cu whisky plin,
Conturile sa va crească
Sa va doară drept în basca,
De vecini și de duşmani 
La anul și la mulţi ani!!"
Sper sa aveţi un an cât mai frumos!!
V-am pupaaat!:*:*
Sursa foto

Urmareste prin e-mail: