Bing bang... prin maturitate

E a o mie una oară când o dau in bară din cauza copilăriei mele... din cauza faptului că mă comport ca un copil şi nu fac față responsabilităților cu tupeu...
Mă comport ca un copil, ador asta, dar realizez că trebuie să mă maturizez, trebuie să renunț la a fii copil in favoarea maturității şi să nu îmi mai creez singură situații stresante care mă demoralizează şi mă fac să mă dezumflu ca un balon ce îmbrățișează un cactus in deşert...
Copilăriile şi-au avut rostul lor, dar nu mai este momentul şi nici locul. Am ajuns in lumea adulților, unde nu mai merge să te rogi şi să faci față tristă ca să scapi de responsabilități. Trebuie să ți le asumi la fel şi rezultatele. Trebuie să îți asumi fiecare alegere pe care o faci, fiecare cuvânt pe care îl spui, fiecare faptă pe care o faci. Chiar cu riscul de a fi judecat şi  batjocorit sau cu riscul de nereușită, trebuie să te comporți ca un adult responsabil de 20+ de ani,  care nu se mai poate ascunde după fusta lu' mami.
Maturitatea este locul in care trebuie să fii copil numai rareori şi numai cu persoanele potrivite la momentul potrivit. Trebuie să te întăreşti şi să mergi după ceea ce îți aparține şi  după ceea ce contează pentru tine. Nu rezolvi nimic dacă eşti fricos sau papă-lapte. Gata, de azi încolo nu mai sunt papă-lapte. Spun ce mă deranjează, fac ce ma face pe mine să mă simt bine, şi spun verde-n față tot. Gata! Nu mai merge aşa. Trebuie să fac asta. Da' ce puii mei...

Toamnă

E toamnă. Parcă e acelaşi anotimp sau poate că sunt doar eu aceeași. Nu mi se pare că m-am schimbat cine știe ce. Am schimbat oraşul, prietenii, anul. Dar sufletul meu, mintea mea încă este acasă, la satul meu uitat de lume.

Plouă de rupe,iar autobuzul în care mă aflu  merge parcă prea repede,nu am timp să privesc peisajul. Toamna s-a instalat deja pe aici, pădurea nu mai e atât verde, e in nuanțe multiple de galben și maro. Niciun copac nu e însă la fel, cum nu sunt nici oamenii. Perioada asta mă întristează puțin, căci imi e dor de vară, de soare, de căldură. Dar, mă și bucură, deoarece e anotimpul meu, e ziua mea, e anotimpul în care mai adaug un trandafir la buchetul vieții, e aproape sfârșitul anului, ceea ce înseamnă că peste 3 luni, toate aceste lucruri, nu vor mai conta. Doamne, nici peste 2 ore, unele nu vor mai conta.

*Scriu in frânturi, scriu când îmi e dor de mine, cea de ieri*

Câteva zile mai târziu: Acum s-a instalat toamna. Acum totul e galben și maro, e din ce in ce mai des înnorat, mai frig, mai pustiu. Din când in când, soarele își mai face apariția și te face să te gândești la vara care tocmai ce a trecut. Și îți încălzește fiecare bucățică din corp, îți aduce puțină căldura  pe lângă frigul ce s-a strecurat deja în oase. Au fost necesare numai câteva zile de răcoare și deja probabil ai răcit, sau ți-ai adus geaca de iarnă. Totuși, soarele, îți arată toamna și orasul într-o cu totul altă nuanță, într-o cu totul altă perspectivă. Îți vine să rămâi în parc deși ai cursuri, sau muncă, dar responsabilitățile te strigă, și când intri într-un spațiu închis, te gândești cu jind la soarele de afară, la toamnă și la frunzele superbe în culori diverse.

 Cele două poze adăugate aici, sunt făcute în 2 zile diferite, două zile în care eu am fost o cu totul altă persoană, mai stresată, mai obosită. Azi, când încerc să termin textul ăsta, când încerc să redevin fata care și-a făcut blogul ăsta din ambiție, sunt diferită, sunt mai liniștită, într-un fel resemnată că nu totul poate merge ca pe roate, câteodată totul poate merge prost, dar tot ce contează la sfârșitul zilei, e că sunt sănătoasă, fericită și iubită. La fel cum nu contează câte frunze avea copacul astă-vară, ci câte mai are acum. 

Aceasta este o nouă încercare de a redeveni persoana de atunci, fata inocentă care scria aici toate ideile sale nebune. 

See you soon. 

Semnat, 

Grațiela, fata îndrăgostită de toamnă și de el.