E toamnă. Parcă e acelaşi anotimp sau poate că sunt doar eu aceeași. Nu mi se pare că m-am schimbat cine știe ce. Am schimbat oraşul, prietenii, anul. Dar sufletul meu, mintea mea încă este acasă, la satul meu uitat de lume.
Plouă de rupe,iar autobuzul în care mă aflu merge parcă prea repede,nu am timp să privesc peisajul. Toamna s-a instalat deja pe aici, pădurea nu mai e atât verde, e in nuanțe multiple de galben și maro. Niciun copac nu e însă la fel, cum nu sunt nici oamenii. Perioada asta mă întristează puțin, căci imi e dor de vară, de soare, de căldură. Dar, mă și bucură, deoarece e anotimpul meu, e ziua mea, e anotimpul în care mai adaug un trandafir la buchetul vieții, e aproape sfârșitul anului, ceea ce înseamnă că peste 3 luni, toate aceste lucruri, nu vor mai conta. Doamne, nici peste 2 ore, unele nu vor mai conta.
*Scriu in frânturi, scriu când îmi e dor de mine, cea de ieri*
Câteva zile mai târziu: Acum s-a instalat toamna. Acum totul e galben și maro, e din ce in ce mai des înnorat, mai frig, mai pustiu. Din când in când, soarele își mai face apariția și te face să te gândești la vara care tocmai ce a trecut. Și îți încălzește fiecare bucățică din corp, îți aduce puțină căldura pe lângă frigul ce s-a strecurat deja în oase. Au fost necesare numai câteva zile de răcoare și deja probabil ai răcit, sau ți-ai adus geaca de iarnă. Totuși, soarele, îți arată toamna și orasul într-o cu totul altă nuanță, într-o cu totul altă perspectivă. Îți vine să rămâi în parc deși ai cursuri, sau muncă, dar responsabilitățile te strigă, și când intri într-un spațiu închis, te gândești cu jind la soarele de afară, la toamnă și la frunzele superbe în culori diverse.
Cele două poze adăugate aici, sunt făcute în 2 zile diferite, două zile în care eu am fost o cu totul altă persoană, mai stresată, mai obosită. Azi, când încerc să termin textul ăsta, când încerc să redevin fata care și-a făcut blogul ăsta din ambiție, sunt diferită, sunt mai liniștită, într-un fel resemnată că nu totul poate merge ca pe roate, câteodată totul poate merge prost, dar tot ce contează la sfârșitul zilei, e că sunt sănătoasă, fericită și iubită. La fel cum nu contează câte frunze avea copacul astă-vară, ci câte mai are acum.
Aceasta este o nouă încercare de a redeveni persoana de atunci, fata inocentă care scria aici toate ideile sale nebune.
See you soon.
Semnat,
Grațiela, fata îndrăgostită de toamnă și de el.
Cele două poze adăugate aici, sunt făcute în 2 zile diferite, două zile în care eu am fost o cu totul altă persoană, mai stresată, mai obosită. Azi, când încerc să termin textul ăsta, când încerc să redevin fata care și-a făcut blogul ăsta din ambiție, sunt diferită, sunt mai liniștită, într-un fel resemnată că nu totul poate merge ca pe roate, câteodată totul poate merge prost, dar tot ce contează la sfârșitul zilei, e că sunt sănătoasă, fericită și iubită. La fel cum nu contează câte frunze avea copacul astă-vară, ci câte mai are acum. 
