Deci e așa:
Toamnă. Anotimpul în care m-am născut, în care am inceput an de an scoala, in care am cunoscut fel si fel de persoane. A început deja sa-și intre în drepturi: s-a lăsat răcoarea, frunzele au inceput sa se coloreze și sa cadă.
Frigul este din ce in ce mai greu de îndurat, în drumul meu spre gara ponosita, ce a rezistat atâtor ani. Când stai pe loc este și mai greu de îndurat și îţi doreşti sa fie cineva sa te îmbrăţişeze și sa te încălzească, dar nu se întâmplă nimic. În sfârșit, "monstrul" lung, roşu soseşte în gara. Îmi iau un loc pe scaunele ce aproape le cunosc după 1 an de naveta. Îmi îndes căștile în urechi și mă uit pe geamul aburit. Trenul opreşte în fiecare staţie, din care se urca elevi și persoane ce doresc sa scape cât mai repede de frigul de afara. Melodiile din telefon îmi sunt deja mult prea cunoscute, dar nu mă îndur sa le schimb. Mă reprezintă și nu mă lasă inima sa le şterg și sa îmi fac alt playlist. Mi-au fost martore a sute de senzații, stări și zile bune și proaste.
Peisajele deja cunoscute îmi par acum, după 3 luni de vacanta, tot fascinante ca în primele zile de naveta. În fiecare dimineaţă și seara le vad prin alți ochi, am alte stări, niciodată aceleaşi.
Cu căștile în urechi, geamul îmi pare mult mai interesant decât ce se întâmplă în jurul meu. Nu mai le aud comentariile grosolane despre una și alta(colegilor de naveta), dar le pierd glumele, însă tot mai mult îmi place sa mă uit pe geam și sa nu pierd frumuseţile toamnei.
Îmi place sa meditez în tren. Agitaţia din jur mă face și mai mult sa mă gândesc la linişte, la pace, la lucruri mai frumoase. Dar uneori am o stare de tristețe și... o stare nasoala. Nu mai îmi vine sa vorbesc cu nimeni, sa salut pe nimeni sau sa mai rad și sa glumesc.
Asta e o melodie ce de cele mai multe ori îmi exprima starea; versurile ei îmi descriu perfect starea. Pur și simplu o iubesc.
Grațiela aeriana, v-a pupat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai zi ceva, nu sta asa. Asteept.