sâmbătă, septembrie 1
[No] regrets for who we all were...
miercuri, noiembrie 1
Bing bang... prin maturitate
E a o mie una oară când o dau in bară din cauza copilăriei mele... din cauza faptului că mă comport ca un copil şi nu fac față responsabilităților cu tupeu...
Mă comport ca un copil, ador asta, dar realizez că trebuie să mă maturizez, trebuie să renunț la a fii copil in favoarea maturității şi să nu îmi mai creez singură situații stresante care mă demoralizează şi mă fac să mă dezumflu ca un balon ce îmbrățișează un cactus in deşert...
Copilăriile şi-au avut rostul lor, dar nu mai este momentul şi nici locul. Am ajuns in lumea adulților, unde nu mai merge să te rogi şi să faci față tristă ca să scapi de responsabilități. Trebuie să ți le asumi la fel şi rezultatele. Trebuie să îți asumi fiecare alegere pe care o faci, fiecare cuvânt pe care îl spui, fiecare faptă pe care o faci. Chiar cu riscul de a fi judecat şi batjocorit sau cu riscul de nereușită, trebuie să te comporți ca un adult responsabil de 20+ de ani, care nu se mai poate ascunde după fusta lu' mami.
Maturitatea este locul in care trebuie să fii copil numai rareori şi numai cu persoanele potrivite la momentul potrivit. Trebuie să te întăreşti şi să mergi după ceea ce îți aparține şi după ceea ce contează pentru tine. Nu rezolvi nimic dacă eşti fricos sau papă-lapte. Gata, de azi încolo nu mai sunt papă-lapte. Spun ce mă deranjează, fac ce ma face pe mine să mă simt bine, şi spun verde-n față tot. Gata! Nu mai merge aşa. Trebuie să fac asta. Da' ce puii mei...
vineri, octombrie 20
Toamnă
E toamnă. Parcă e acelaşi anotimp sau poate că sunt doar eu aceeași. Nu mi se pare că m-am schimbat cine știe ce. Am schimbat oraşul, prietenii, anul. Dar sufletul meu, mintea mea încă este acasă, la satul meu uitat de lume.
Plouă de rupe,iar autobuzul în care mă aflu merge parcă prea repede,nu am timp să privesc peisajul. Toamna s-a instalat deja pe aici, pădurea nu mai e atât verde, e in nuanțe multiple de galben și maro. Niciun copac nu e însă la fel, cum nu sunt nici oamenii. Perioada asta mă întristează puțin, căci imi e dor de vară, de soare, de căldură. Dar, mă și bucură, deoarece e anotimpul meu, e ziua mea, e anotimpul în care mai adaug un trandafir la buchetul vieții, e aproape sfârșitul anului, ceea ce înseamnă că peste 3 luni, toate aceste lucruri, nu vor mai conta. Doamne, nici peste 2 ore, unele nu vor mai conta.
*Scriu in frânturi, scriu când îmi e dor de mine, cea de ieri*
Câteva zile mai târziu: Acum s-a instalat toamna. Acum totul e galben și maro, e din ce in ce mai des înnorat, mai frig, mai pustiu. Din când in când, soarele își mai face apariția și te face să te gândești la vara care tocmai ce a trecut. Și îți încălzește fiecare bucățică din corp, îți aduce puțină căldura pe lângă frigul ce s-a strecurat deja în oase. Au fost necesare numai câteva zile de răcoare și deja probabil ai răcit, sau ți-ai adus geaca de iarnă. Totuși, soarele, îți arată toamna și orasul într-o cu totul altă nuanță, într-o cu totul altă perspectivă. Îți vine să rămâi în parc deși ai cursuri, sau muncă, dar responsabilitățile te strigă, și când intri într-un spațiu închis, te gândești cu jind la soarele de afară, la toamnă și la frunzele superbe în culori diverse.
Cele două poze adăugate aici, sunt făcute în 2 zile diferite, două zile în care eu am fost o cu totul altă persoană, mai stresată, mai obosită. Azi, când încerc să termin textul ăsta, când încerc să redevin fata care și-a făcut blogul ăsta din ambiție, sunt diferită, sunt mai liniștită, într-un fel resemnată că nu totul poate merge ca pe roate, câteodată totul poate merge prost, dar tot ce contează la sfârșitul zilei, e că sunt sănătoasă, fericită și iubită. La fel cum nu contează câte frunze avea copacul astă-vară, ci câte mai are acum.
Aceasta este o nouă încercare de a redeveni persoana de atunci, fata inocentă care scria aici toate ideile sale nebune.
See you soon.
Semnat,
Grațiela, fata îndrăgostită de toamnă și de el.

vineri, iunie 20
Carpe diem
duminică, aprilie 6
Copilariii...
Am crescut. Sau cel puţin așa mi se pare. Anii au trecut și am devenit din ce in ce mai rigidă, mai serioasă.
pfooaai.. Nu e adevărat, nici eu nu cred minciuna asta. Da, am "îmbătrânit" cică... Anii sunt destui, dar înfăţişarea și sufletul tot de copil de 10-11 ani au rămas. Și nu, nu mi-e ruşine să recunosc. Îmi face plăcere să spun că încă arăt și mă comport ca o copilă. Merit asta, trebuie să fiu în continuare un copil. Am nevoie să fiu în continuare copil
sâmbătă, septembrie 21
Ganduri insiruite.
Deci e așa:
Toamnă. Anotimpul în care m-am născut, în care am inceput an de an scoala, in care am cunoscut fel si fel de persoane. A început deja sa-și intre în drepturi: s-a lăsat răcoarea, frunzele au inceput sa se coloreze și sa cadă.
Frigul este din ce in ce mai greu de îndurat, în drumul meu spre gara ponosita, ce a rezistat atâtor ani. Când stai pe loc este și mai greu de îndurat și îţi doreşti sa fie cineva sa te îmbrăţişeze și sa te încălzească, dar nu se întâmplă nimic. În sfârșit, "monstrul" lung, roşu soseşte în gara. Îmi iau un loc pe scaunele ce aproape le cunosc după 1 an de naveta. Îmi îndes căștile în urechi și mă uit pe geamul aburit. Trenul opreşte în fiecare staţie, din care se urca elevi și persoane ce doresc sa scape cât mai repede de frigul de afara. Melodiile din telefon îmi sunt deja mult prea cunoscute, dar nu mă îndur sa le schimb. Mă reprezintă și nu mă lasă inima sa le şterg și sa îmi fac alt playlist. Mi-au fost martore a sute de senzații, stări și zile bune și proaste.
Peisajele deja cunoscute îmi par acum, după 3 luni de vacanta, tot fascinante ca în primele zile de naveta. În fiecare dimineaţă și seara le vad prin alți ochi, am alte stări, niciodată aceleaşi.
Cu căștile în urechi, geamul îmi pare mult mai interesant decât ce se întâmplă în jurul meu. Nu mai le aud comentariile grosolane despre una și alta(colegilor de naveta), dar le pierd glumele, însă tot mai mult îmi place sa mă uit pe geam și sa nu pierd frumuseţile toamnei.
Îmi place sa meditez în tren. Agitaţia din jur mă face și mai mult sa mă gândesc la linişte, la pace, la lucruri mai frumoase. Dar uneori am o stare de tristețe și... o stare nasoala. Nu mai îmi vine sa vorbesc cu nimeni, sa salut pe nimeni sau sa mai rad și sa glumesc.
Asta e o melodie ce de cele mai multe ori îmi exprima starea; versurile ei îmi descriu perfect starea. Pur și simplu o iubesc.
joi, septembrie 12
Dreaming

vineri, septembrie 7
Un anisor!
duminică, august 5
Zile de vara[;x]
